marți, 6 aprilie 2010

O altfel de estetică


- omul frumos -

Motto: „Frumuseţea va salva lumea”
(F.M. Dostoievschi)



Frumosul este o categorie pur teoretică. Nici măcar reverberaţii estetice (<gr. αισθητικός (aisthetikos) din αίσθηση-αισθάνομαι (aisthese-aisthanomai), a percepe, a simţi )  nu mai găsim în sonoritatea acestui cuvânt. Din varii motive, frumosul nu mai este perceput, ci doar conceptualizat (culmea!) fără a avea un obiect, natura sa empirică fiind abolită de tumultuosul cotidian şi de multitudinea unor estetici mai vechi sau mai noi care dezvoltă litera legii în detrimentul ... vieţii. În fond, ştiinţele umaniste (sau ale omului), precum morala, arta, estetica nu îşi au sensul în afara vieţii omului, toate acestea luând naştere, după exemplul Antichităţii, ca un „prea mult”. Acest prea-mult  (greşit înţeles ca fiind un exces de substanţă ontologică, ci un atribut valoric) era definiţia Omului – omul trăitor, condiţia imperioasă a Frumosului, a desăvârşirii. Vitalismul antic nu-l regăsim doar în olimpiadele greceşti, ci mai cu seamă în agapele spirituale prezente oriunde, fie sub nuanţă apolinică sau dionisiacă. De notat că în acest sens, până şi şcoala grecească propunea un model de viaţă prin aspectul iniţiatic, observaţie cu gust amar în mersul istoriei, când astăzi sistemul de învăţământ are un rol funcţional, neîncrezător, care creează muncitori în sectorul terţiar cu precădere, dar nu mizează pe „devenirea” elevului, pe om, pe viaţa sa.
Socialul nu se mai implică în acţiuni cu bătaie lungă, imediatul insuficient şi vulnerabil fiind vânat chiar, însă fără temeiuri... drept dovadă trăim într-un social fără temeiuri proprii cel puţin, căci există temeiuri legislative, adoptate, respectate şi neînţelese, numite sui generis raţiuni sociale. Pe bună dreptate, occidentalismul propune un fals perpetuum mobile: socialul nu poate funcţiona pe raţiuni sociale. România încearcă această perfecţiune, dar omul refuză de cele mai multe ori cetăţeanul.
Pe de altă parte, raţiunile Frumosului se găsesc în noi, ca potenţă a judecăţii de valoare, ca simţire sau artă - frumosul adevărat (în sens existenţial şi axiologic deopotrivă) este sincretic şi util înainte de toate. Totuşi, de ce nu mai trăim frumos? Nu avem motive. Ba avem. Subiectul sau chiar teama ratării este un tabu. Ideea gratuită că materialul şi poziţia evită sau depăşesc eşecul este probată de omniprezenţa gândului: ce fac cu viaţa mea? Viaţa frumoasă se naşte din particularităţile, înclinaţiile omului şi practica lor activă - iată mulţumirea de sine. Ideea de împlinire conturează cel mai bine omul Frumos şi este pusă în paralel în cel mai neavenit mod cu ideea de liberate, care duce (fals!) la împlinire.
Libertatea este o condiţie necesară dar nu suficientă. Contemporanul modern o percepe ca fiind suficientă şi luptă cu ardoare (doar) pentru ea, ca mai apoi rezultatul să fie inevitabil şi libertatea tradusă în forme ciunte: libertinaj, individualism, megalomanie. Raţiunea libertăţii nu este libertatea. Deşi aparent, în cursul firesc, libertatea înseamnă, presupune împlinire, dar uităm că libertatea unuia se termină acolo unde începe libertatea celuilalt. Iată principiul de conservare a libertăţii. Omul este întâi fiinţă socială, acesta fiind punctul emergent al oricărei evoluţii.
Frumuseţea se relevă în armonia dintre oameni; un om nu poate fi exemplar dacă nu are capacitatea de a crea şi susţine un raport armonios cu orice fel de oameni din jurul său şi în consecinţă cu sine însuşi - devenirea întru ceilalţi spre devenirea întru sine.

Omu' si blogu'

Mda.. m'am gandit sa incep sa postez din nou, dupa 2 ani de greva. De ce? Pentru cine? Nu ma intrebati. Nu fac munca gratuita, dar incerc sa demonstrez ca toate treaba asta cu blogareala e ceva desuet, mai mult, inutil, ceva aruncat prin marea desertaciune a internetului. Nu internetul este problema mea, ci cei care posteaza.. tot omu':D ca sa zic asa. Mai demult un site insemna ceva, acum.. nu au credibilitate decat f putine. De utilitate, ce sa mai zic, poate doar alea porno. Transferul acesta al "cuvantului" de pe foile cartilor pe net nu este de cele mai multe ori decat un refuz al valorii. Literatura se face pe net, dupa bunul plac al unor administratori de site. Nu dau exemple, daca nu stiti, cautati:D. Intr'adevar, putem vorbi de o marire a sanselor de exprimare, da pe internet nu exista sanse reale.. in niciun sens aproape.
Iata'ma pe mine, omul anti'blog, ma folosesc de un blog ca sa arat ce vreau.. cam absurd, dar in fine.
Revenind.. de ce am sa postez.. o sa vedeti. Astept commenturi:)